Da, recunosc. Sunt, asa cum ma numiti cu totii, o pitzipoanca. Chiar o pitzi clasica, blonda, imbracata si machiata cu nuante de roz si tocuri inalte. Sunt constiienta ca o sa primesc odata cu deschiderea blogului si cateva bate in cap de la mai marii critici pe care ii avem noi in tara asta, dar asta e. O sa accept toate commenturile.
M-am gandit eu asa cu neuronii mei de blonda sa imi fac si eu blog. Nu de alta, dar asa e cool acum. Sa ai blog. Si pentru ca si asa sunt blonda o sa va incant cu povesti din viata mea de pitzipoanca. O sa imi las sentimentele mele plastifiate sa curga pe aici, sa ciuguliti si voi putin din ele, sa vedeti cum gandeste o blonda adevarata, o blonda cu putini neuroni si mult gloss pe buze.
M-am nascut in 1989 in Romania normal. Singura la parinti, m-am invatat de mica sa fiu asa ca o mica printesa, cu toate la nas, servite pe tava, sa fiu rasfatata tuturor. Mama ma imbraca mereu in rochite colorate, cu dantele, volanase, fundite. Preferatele ei erau cele roz si galbene. Si imi prindea mereu doua codite despletite, cu o carare dinaia pe mijloc…Tata imi aducea dulciuri mereu cand venea acasa de la serviciu si ma lua in brate. Eram fetita lui tati. Pana intr-o zi cand m-am trezit din fetita lui intr-o adevarata femeie. Si am avut eu asa un moment in care nu imi mai convenea acasa, am zis sa devin si eu femeie independenta si libertina. Si am plecat… Unde? Pai am aterizat prin Franta. Si m-am trezit ca parca mai bine era acasa cand eram rasfatata si iubita si admirata. Dar asta e, prostia e facuta deja. Locuiesc intr-o garsionera amarata si traiesc dintr-un salariu de brutarita. Da, da, ce rusine… Siti ce fac cu salariul meu? Se duce in cateva zile pe manichiura, pedichiura, farduri… restul se duce pe chirie. De trimis ceva la parinti, in tara nici vorba. Mai degraba mi-ar trimite ei, ca nu-s saraci, doar bosumflati pe mine ca mi-a casunat mie pe Franta si am plecat. Acum o sa ziceti ca nu-s o pitzi adevarata, ca nu am un iubi plin de bani si ca nu ma duc la solar. Dar sa va zic un secret… chiar ma duceam la solar. Acum cateva luni inainte sa imi trazneasca mie sa plec din tara. Acum sufar, dar asta e. O sa ma descurc eu ca doar sunt o blonda draguta…
Felicitari pentru numele ales!
Articolul e scris cu talent si umor.
Promit sa te urmaresc in continuare si-ti astept sarjele proaspete scosae din cuptorul mintii tale.
noiembrie 7, 2009 la 11:02 PM
[...] Viata de pitzipoanca [...]